
Bliss Therapy
Sănătatea înainte de toate
Despre noi

Cine suntem?
ILONA PARASCHIVA
Sunt Moașă licențiată, absolventă a facultății de Moașe din cadrul UMF Carol Davila, Educator perinatal SAMAS și Terapeut de terapii complementare și alternative.
Lucrez de 30 de ani într-o maternitate din BucureÈ™ti. Am îmbrățiÈ™at cu drag această meserie, m-am dedicat È™i m-am perfecÈ›ionat cu rigurozitate de-a lungul anilor.
Cu toate acestea, am simÈ›it la un moment dat, că ceva lipseÈ™te pentru a mă desăvârÈ™i ca profesionist. Ceea ce făceam nu era suficient.
Căutând am descoperit terapiile complementare È™i alternative cu rezultatele lor fantastice, deÈ™i până atunci gândirea mea fusese în totalitate medicală. Mă găseam în faÈ›a unor noi perspective. Explorând, cu scepticism È™i neîncredere la început, creÈ™tea în mine o dorință nebună de a afla.
Schimbarea convingerilor nu a întârziat să apară, practicând. Rezultatele veneau unul după altul. Eram uluită, zilnic descopeream acea putere uriașă de vindecare cu care divinitatea ne-a înzestrat.
A fost desigur, acel moment de ”AHA !!!”.
Mă întrebam adesea unde fuseseră toate aceste posibilități până atunci, È™i de ce nu le văzusem ?
Am înÈ›eles ce-mi lipsea. O nouă abordare. Viziunea mea în procesul de îngrijire trebuia să devină holistică. Era momentul să privesc unicitatea Omului, cu tot ce presupune asta, corp, minte È™i suflet, întotdeauna interdependente.
Era un nou început, o transformare imensă a propriului sine È™i o dorință de nestăvilit de a descoperi....mult, cât mai mult.
Ce a urmat ?
-
Acreditarea ca TERAPEUT BOWEN- Academia de Terapie Bowen din Australia ( A.T.B.A.). program de instruire recunoscut È™i acreditat de Guvernul Australian È™i în multe alte țări (Noua Zelandă, Marea Britanie, Germania, Austria, Canada, unele state din SUA) - terapia care m-a convins că nu există boli, există bolnavi. Că doar dezechilibrele din vieÈ›ile noastre ne îmbolnăvesc. Că organismul, are nevoie de foarte puÈ›in pentru a-È™i urma singur calea spre vindecare.
-
Acreditarea în meseria de CONSULTANT NUTRIÈšIONIST È™i Fitness Diet Nutrition Specialist- Masterclass, „Diplomă de Calificare Profesională” emisă de Ministerul Muncii care are si recunoaÈ™tere internaÈ›ională. Standard OcupaÈ›ional elaborat de Ministerul Învățământului- din considerentul că nutriÈ›ia sănătoasă È™i un stil de viață echilibrat sunt cheile care deschid orice ușă spre vindecare.
-
Acreditarea în PSIHONUTRIÈšIE-Academia de NutriÈ›ie ”Sănătate te iubesc”-pentru înÈ›elegerea mai profundă a conceptului de schimbare È™i pentru asumarea tuturor convingerilor .
-
Curs de CONSILIER ÎN DEZVOLTAREA PERSONALÄ‚-Confident Business Training
-
Acreditarea ca TEHNICIAN MASEUR cu subspecializările Rejuvenare facială naturală (fără creme, injecÈ›ii sau electricitate), Reflexoterapie, Masaj somatic (de relaxare), Masaj terapeutic È™i Drenaj limfatic - Școala de masaj Cristiana. - uneori în practică e nevoie să utilizezi È™i alte instrumente pentru a ajunge la rezultatul dorit.
-
Acreditarea în AROMOTERAPIE È™i AROMATOUCH – recunoscut de Uniunea practicienilor de medicina alternativa cu obÈ›inere de liberă practică de la OPMCA (aparÈ›inând UPMCA).-ULEIURILE ESENÈšIALE - puterea naturii în tratarea oricărei boli.
-
Curs de PRACTICIAN ACCES BARS- Facilitator Certificat International de Access Consciousness® Bars, Facelift si Foundation Class-Delia Turcan - tehnică de restabilire È™i reordonare a gândurilor È™i ideilor. Tehnica Access Bars este o terapie holistică ce ajută la eliberarea blocajelor emoÈ›ionale, mentale È™i fizice. Fără un ajutor, uneori este imposibil să vedem luminiÈ›a de la capătul tunelului.
-
Studii în BIOREZONANÈšA MAGNETICÄ‚ - metodă neinvazivă,comodă È™i rapidă ce permite o minimă evaluare a stării de sănătate. Un mijloc prin care un terapeut responsabil poate delibera natura intervenÈ›iilor fără a-È™i depăși aria de competenÈ›e. Dacă indicatorii BRM impun consultul medical, atunci negreÈ™it cu asta trebuie începută o terapie.
Însă, pentru că am profesat o viață în maternitate, alături de fiice ale Evei, le-am ascultat È™i părerile, temerile È™i îndoielile. Multe alegeau scurtăturile. Rugau să nască prin operaÈ›ie cezariană de frică, deÈ™i È™i-ar fi dorit să nască natural. RenunÈ›au să alăpteze, pentru că li se părea imposibil, deÈ™i aÈ™a o făcuseră toate femeile din neamul lor, până în urmă cu câteva decenii.
Pentru că poveÈ™tile legate de sarcină, naÈ™tere È™i alăptare au luat forme din ce în ce mai oripilante È™i deoarece răbdarea È™i emoÈ›iile au scăzut în prioritățile È™i conceptele contemporane, m-am hotărât să mă implic mai mult în sprijinirea graviduÈ›elor È™i tinerelor mămici, informându-le competent È™i încurajându-le, să înÈ›eleagă că:
-
DACÄ‚ ALTCINEVA ÎNAINTEA LOR, A REUȘIT SÄ‚ NASCÄ‚ ȘI SÄ‚ ALÄ‚PTEZE ȘI ELE VOR PUTEA.
-
SARCINA NU ESTE O BOALÄ‚, este perioada cea mai frumoasă a vieÈ›ii. Perioada în care simÈ›i că în tine creÈ™te o altă viață È™i o dată cu ea È™i È›ie îÈ›i cresc aripi. Că merită efortul de a o trăi echilibrat, în pace È™i cu cele mai senine gânduri.
-
NAȘTEREA NU ESTE UN BALAUR CU ȘAPTE CAPETE È™i că acea durere este înălțătoare, dacă o accepÈ›i cu bucurie È™i răbdare.
-
ALĂPTAREA ESTE POSIBILĂ, dacă există dorință.
Vreau să le mai împărtășesc mămicilor, din punctul meu de vedere, că nimic pe lume nu e mai important, DECÂT SÄ‚ ÎI FII APROAPE COPILULUI TÄ‚U, încă din primul moment, la primul gângurit, la primul zâmbet, la primul „MAMA”, la primul dinÈ›iÈ™or, când merge de-a buÈ™ilea, la primul pas, când merge în clasa întâi sau când dă admitere la facultate.
Cariera este foarte importantă, dar nu va ține niciodată de cald Puiului de om.